Candidatul PNL pentru Primăria Vădeni: Mirela Adela David

De ce l-a lăsat Mossad să scape pe monstruosul doctor nazist Mengele Data actualizării: 10.09.2017 05:50 Data publicării: 08.09.2017 14:50 Zeci de ani, serviciul de spionaj din Israel, Mossad, a tergiversat capturarea lui Josef Mengele, medicul nazist, care, printre alte atrocități, stabilea care dintre deținuții de la Auschwitz să fie gazați, care să meargă la muncă forțată și care să fie la dispoziția lui pentru experimentele „medicale” oribile, scrie The New York Times. Dosarul dedicat criminalului de război conține mii de pagini și documentează eforturile agenției secrete Mossad de a-l captura sau de a-l asasina pe Josef Mengele. Au fost depuse nenumărate ore de muncă și s-au cheltuit sume uriașe de bani. Zeci de agenți au contribuit la informațiile adunate și au fost folosite resurse uriașe ale serviciului. S-au interceptat convorbiri telefonice și s-au adunat zeci de fotografii. În demersul informativ au fost folosite aproape toate practicile de spionaj, inclusiv recrutarea naziștilor și a jurnaliștilor. Toate eforturile nu au dus însă la nimic. Mengele nu a fost capturat niciodată, iar victimelor sale nu li s-a făcut dreptate. Pentru prima dată, ies la lumină informații care arată de ce temuta agenție Mossad nu l-a capturat pe cel mai căutat nazist. Documentele și interviurile dezvăluie că, spre deosebire de convingerile cetățenilor israelieni, în cea mai mare parte a timpului în care se ascundea Mengele, Mossad nu-l căuta deloc, pentru că nu s-ar fi aflat pe lista de priorități a serviciului secret. O nouă cercetare arată că realismul și maturitatea au format prioritățile agenției, mai degrabă decât o dorință aprinsă de a vărsa sânge nazist. Șefii guvernelor din Israel, acționând pe baza recomandărilor directorilor care s-au succedat la conducerea Mossad, au acceptat faptul că agenția își concentra eforturile asupra unor chestiuni mai urgente, alocând astfel resurse limitate pentru prinderea lui Mengele. Capturarea, judecarea și executarea, la începutul anilor 60 a lui Adolf Eichmann, organizatorul birocratic al Holocaustului, au determinat oamenii să creadă că Mossad îl va vâna pe Mengele în continuare. Mulți evrei din întreaga lume considerau că agenția nu ar avea probleme în a face acest lucru. Dar adevărul a fost că, de-a lungul anilor, conducătorii guvernului și agenția pur și simplu nu erau interesați. Mengele a fugit din Germania în Argentina în 1948, folosind documente false care i-au fost date de Crucea Roșie. Potrivit Mossad, organizația era conștientă că a ajutat unul dintre cei mai mari criminali de război. În Buenos Aires, el a trăit la început sub un nume fals, dar mai târziu a revenit la numele său real. Avea chiar și o plăcuță pe ușă: Dr. Josef Mengele. Deși multe dintre atrocitățile pe care le-a săvârșit în timpul războiului erau cunoscute, guvernul german nu a cerut extrădarea și chiar i-a furnizat documente care îi clarificau cazierul. Ambasadorul german în Buenos Aires este pomenit în dosarul întocmit de Mossad despre Mengele, spunând că a primit ordin să îl trateze pe Mengele ca pe un cetățean obișnuit, deoarece nu era mandat de arestare pentru el. Când, în sfârșit, s-a emis un mandat în 1959, Mengele s-a făcut nevăzut. S-a ascuns mai întâi în Paraguay și apoi în Brazilia. Mossad a pornit pe urmele lui Mengele în 1960, în baza unor date primite de la Simon Wiesenthal, un celebru vânător de naziști. În 1962, agenția l-a recrutat pe Wilhelm Sassen, un fost nazist și o cunoștință a lui Mengele. Acesta a furnizat informații ce indicau faptul că Mengele a găsit refugiu în rândul unui grup de naziști și simpatizanți de-ai acestora în apropiere de São Paulo, Brazilia. La scurt timp, o echipă de agenți Mossad a dat de urma unui bărbat care se potrivea cu descrierea lui Mengele, în timp ce intra într-o farmacie deținută de o persoană apropiată criminalului nazist. La 23 iulie 1962, agentul Mossad Zvi Aharoni (care l-a identificat pe Eichmann cu doi ani mai devreme) a întâlnit în apropierea unei ferme un grup de bărbați printre care se afla și cel care arăta exact ca Mengele. Șeful spionilor Mossad rezidenți în America de Sud a trimis la sediul agenției din Israel următorul mesaj: „Zvi a văzut la ferma lui Gerhard o persoană care, ca fizionomie, înălțime, vârstă și stilul de haine, arăta ca Mengele”. Mai târziu, s-a dovedit că era într-adevăr Mengele. În 1999, Aharoni declara: „Am fost într-o situație excelentă. Eram sigur că în scurt timp îl vom captura și îl vom aduce pe Mengele în Israel pentru a fi judecat”. Din păcate, șeful Mossad-ului de la acea vreme, Isser Harel, a ordonat ca operațiunea să fie abandonată pentru moment. În aceea zi, agenția a aflat că Egiptul recrutează oameni de știință germani pentru a construi rachete. Iar interceptarea lor era cea mai importantă prioritate a lui Harel. La acea vreme, Mossad era încă o agenție tânără, lipsită de resurse și de agenți experimentați. Mai mult, după cum declara Aharoni într-un interviu ulterior: „Când Isser începea să se ocupe de ceva, atunci se ocupa doar de aia”. În plus, serviciul secret a fost luat prin surprindere și nu știa mai nimic despre oamenii de știință germani și rachetele ce urmau să fie construite de Egipt, cel mai mare inamic al Israelului. Harel a mobilizat întreaga agenție să se ocupe de acest subiect. O jumătate de an mai târziu, Harel a fost înlocuit de Meir Amit, care a ordonat agenților Mossad să oprească vânătoarea de fantome și să-și dedice toată puterea de muncă, alături de resursele agenției, „pentru a contracara amenințările împotriva securității statului”. El a ordonat ca serviciul să se ocupe de naziști „numai în măsura în care este capabil să facă acest lucru, în afara misiunilor principale” și atât timp cât „nu afectează alte operațiuni”. Cu sprijinul prim-ministrului Levi Eshkol, Amit s-a concentrat asupra programului de rachete egiptean până când această amenințare a fost rezolvată (cu ajutorul unui fost nazist devenit informator Mossad) și apoi pe strângerea de informații despre statele arabe, date care s-au dovedit extrem de importante pentru victoria Israelului în războiul din 1967. Amit a rezistat presiunii venite din partea multor agenți Mossad care erau supraviețuitori ai Holocaustului sau rude ale victimelor. Pe de altă parte, unii credeau că are dreptate. Rafi Eitan, un ofițer Mossad din Israel, șeful echipei care l-a prins pe Eichmann, declara într-un interviu: „Din cauza nevoii de vorbitori de limbi străine, mulți dintre recruții Mossad erau din Europa și, prin urmare, au trecut prin Holocaust. Ei sau familiile lor. Este de înțeles nevoia lor de răzbunare. Cu toate acestea, a existat o presiune enormă pentru a face față cerințelor din acel moment, iar resursele fiind la fel de slabe, nu ar fi fost deloc corect să dea prioritate problemei naziste”. În 1968, Mossad a primit o confirmare că Mengele locuia în ferma din apropiere de São Paulo, adăpostit de aceiași oameni care s-au aflat sub supraveghere și în urmă cu șase ani. „Nu am fost niciodată atât de aproape de Meltzer”, a scris un agent Mossad lui Amit, folosind numele de cod al lui Mengele. Agentul a cerut permisiunea de a captura unul dintre oamenii care îl adăposteau pe medicul nazist și de a-l tortura, sperând că va vorbi despre fugar. Dar superiorii săi au refuzat și i-au ordonat să se întoarcă în Israel. Ulterior a fost înlocuit. În acei ani, terorismul palestinian devenea principala provocare de securitate a Israelului, iar Mossad și-a dedicat majoritatea eforturilor pentru această amenințare. În următorii zece ani, serviciul secret, susținut de premierul Eshkol și de succesorii acestuia, Golda Meir și Yitzhak Rabin, nu a făcut mai nimic pentru localizarea și capturarea lui Mengele. Terorismul în creștere, războiul Yom Kippur din 1973 și reconstrucția armatei siriene cu ajutor sovietic au devenit subiecte prioritare pentru agenție. Când Menachem Begin a venit la putere, în 1977, a vrut o schimbare a strategiei serviciului secret israelian. A cerut acest lucru clar, într-o întâlnire cu Yitzhak Hofi, care a devenit directorul Mossad-ului. „Begin a crezut că nu s-au făcut destule lucruri și că este nevoie ca naziștii să fie vânați în continuare”, a spus Hofi într-un interviu clasificat acordat pentru Centrul Menachem Begin Heritage. „I-am spus, «domnule prim-ministru, astăzi Mossad are misiuni mai importante, actuale, pentru întărirea securității naționale și a poporului israelian». Begin nu a apreciat ce i-am spus. În cele din urmă, am decis că ne vom concentra și pe Mengele, dar Begin, care era un om foarte emoțional, a fost dezamăgit în urma discuției noastre”, a mai spus Hofi. Menachem Begin le cerea șefilor Mossad să rezolve cazul Mengele pentru a arăta liderilor palestinieni că oricine va plăti un preț dacă face rău evreilor. Atitudinea sa a fost reflectată și într-un mesaj adresat președintelui Ronald Reagan când a trimis armata în Liban în 1982. Premierul spunea atunci că se simte de parcă ar fi „trimis o armată în Berlin pentru a-l distruge pe Hitler în buncărul său”. Premierul nu a fost mulțumit de acordul verbal al lui Hofi de a-l găsi Mengele. În iulie 1977, comisia de securitate a cabinetului a aprobat în secret o propunere din partea lui Begin care cerea agenților Mossad să reînceapă căutarea criminalilor de război, în special a lui Josef Mengele. „Dacă nu este posibil să-i aducem în Israel pentru judecată, atunci să-i lichidăm”, spunea prim-ministrul. Urmărirea a fost reluată cu un gest dur. În 1982, agenția a răpit un băiat de 12 ani și a amenințat că-l omoară, dacă tatăl său, Hans-Ulrich Rudel, un admirator al naziștilor și un prieten din copilărie al lui Mengele, nu le dă informații care ar putea duce la capturarea sa. În cele din urmă, Rudel a murit înainte ca Mossad să decidă dacă va ucide copilul. În același an, Mossad spera să intercepteze convorbirile telefonice dintre Mengele și fiul său, Rolf, care locuia în Berlinul de Vest. Cei doi erau născuți în aceeași zi, iar agenții Mossad sperau că se vor întâlni pentru a serba evenimentul. Din cauza Războiului Rece, Berlinul era împânzit de spioni, iar Mossad prefera, pe cât posibil, să evite zona. Totuși, au luat în considerare că „aceasta poate fi ultima oportunitate” de a-l prinde pe Mengele. În consecință, agenții operativi israelieni au instalat dispozitive de ascultare în casa și biroul lui Rolf și în telefoanele sale. A fost însă prea târziu. Mengele a murit un bărbat liber în 1979, în timp ce se afla pe o plajă din São Paulo. Privind înapoi, unii foști ofițeri din Mossad și-au exprimat regretul. Mike Harari, șef al unității de operațiuni speciale a agenției (Caesarea) în anii 70, declara cu puțin timp înainte de a muri în 2014 că ar fi dorit să-l urmărească pe Mengele: „Atât timp cât mai există o respirație nazistă, în orice colț al lumii, ar fi trebuit să-l ajutăm să nu mai respire”. Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/de-ce-l-a-lasat-mossad-sa-scape-pe-monstruosul-doctor-nazist-mengele-790355 Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.

PENSIONARII SUPARATI PE MINCINOSUL CIOLACU PM ROMANIA

 

PENSIONARII SUPARATI PE CIOLACU

 

IMB BRAILA

 

Primul director al IAS-ului

ATASAMENT. La 76 de ani, Grigore Mocanu nu vrea sa paraseasca Insula Mare a Brailei

A fost numit director al IAS Insula Mare a Brailei chiar daca nu a vrut. Dar, cum pofta vine mancand, nici macar acum, la 76 de ani, nu vrea sa stea departe de Insula. Grigore Mocanu a fost primul director al IAS- ului, numit la 17 mai 1967, ziua in care a fost semnat decretul de infiintare a Intreprinderii Agricole de Stat Insula Mare a Brailei. Lucrase din 1954, cand a terminat Facultatea de Agronomie din Iasi, in agricultura la mai multe SMT-uri. In vremea aceea, cresterea productiei de porumb era un obiectiv important. Ceausescu construise centre mari de crestere a animalelor, cu care voia sa cucereasca piata. Si animalele trebuiau hranite cu porumb. IAS a fost impartit in ferme, tragandu-se linii pe harta. Numele fermelor au fost date dupa vechile denumiri din zona sau dupa pasarile de balta. Sefii fermelor au fost alesi dintre oamenii care aveau cat de cat experienta. Dar nu foarte multa.

LUCRARI. "Insula era un vast santier. Se construise digul si trebuia scoasa apa din interior. Se pompau 50 de metri cubi pe secunda", isi aminteste Mocanu. Primul an a fost cum a fost, dar cel de-al doilea, 1968, a fost putin mai greu. Lucrarile de vara s-au facut cu 6.000 de zileri. 2.000 erau din Maramures, tot atatia din Suceava si inca 2.000 din Oltenia. Plus vreo 1.500 de rromi. Dar zilerii plecau toamna la casele lor si pentru recoltat ar fi trebuit sa vina 8.000 de soldati. Dar in august 1968, tancurile sovietice au pus capat "Primaverii de la Praga". "Ceausescu s-a temut in acel moment ca rusii vor veni si peste noi si atunci toata armata a fost concentrata pe Prut. Iar eu am ramas aici, fara nici un soldat. Aveam 31.000 de hectare de porumb, pe care nu puteam sa le recoltez. Nu ii puteam aduce nici pe zileri inapoi, ca nu aveam unde sa ii culc. Soldatii ar fi venit cu corturile si bucatariile lor. Noi nu aveam nimic", spune inginerul.

REZOLVARE. Atunci, Grigore Mocanu s-a dus la ministrul Agriculturii din acea vreme, Angelo Miculescu, pentru a-i cere ajutorul. "Miculescu a fost cel mai mare ministru al Agriculturii din perioada postbelica. Lucrase la o ferma din SUA ca grajdar, tractorist - de toate. Acolo a invatat agricultura si perfomanta in agricultura. El a fost cel care a adus complexele de crestere industriala a animalelor in Romania, cu care am cucerit apoi piata Europei de Vest", zice Grigore Mocanu. Miculescu l-a ajutat atunci, in 1968. I-a dat aprobarea pentru baraci, paturi, furculite si linguri pentru 6.000 de persoane. Zilerii insa nu voiau sa vina, sa isi paraseasca locuintele lor, in prag de toamna. Si le mai era si teama, atat celor din Maramures, cat si celor din Suceava ca vin rusii peste ei. De griji, de stres si din cauza problemelor, directorul Mocanu a albit foarte mult in acea perioada. Prima solutie pe care a gasit-o a fost aducerea rromilor. Dar acestia nu erau foarte seriosi. Nu stateau foarte mult. Daca zilerii veneau atat pentru bani, cat si pentru produsele pe care le primeau, tiganii veneau sa manance bine, stateau vreo doua saptamani si apoi plecau. Au inceput sa recolteze rromii si au inceput sa vina si zilerii. Pana la Craciun au reusit sa termine de adunat porumbul si l-au trecut dincolo de dig, pentru a fi mai usor de incarcat in slepuri si barje. Zilerii au plecat spre casele lor, rromii erau dusi de multa vreme, iar Mocanu avea nevoie de oameni pentru incarcarea slepurilor. "Mi-au dat atunci 800 de soldati si pana la 15 ianuarie totul era incarcat", povesteste fostul director. In anii urmatori, tot mai multe hectare au intrat in circuitul agricol. Au fost adusi specialisti, dar si utilaje asa ca nevoia de brate de munca a scazut.

TRASEU. La inceputul anilor ’70, Grigore Mocanu s-a despartit o vreme de Insula. A fost numit director general adjunct la Directia Generala pentru Agricultura Braila. Apoi, intre 1973 si 1985 a fost directorul trustului de IAS. Iar din 1985 si pana in 1989 a lucrat la Comitetul de Stat al Planificarii. Dupa Revolutie s-a pensionat, dar nu a vrut sa stea acasa. Asa ca s-a reintors la IAS Insula Mare a Brailei, unde este consilier tehnic. "In ultimii 15 ani am prins si perioade mai proaste, cand nu se investea nimic aici, dar si perioada asta, mai buna de cand Insula a fost concesionata de «TCE 3 Brazi». Anul trecut a fost un an foarte bun. Am depasit recordurile la toate culturile. S-au recoltat 9.150 de kilograme de boabe de porumb la hectar, 5.450 de kilograme de grau la hectar, 3.600 de kilograme de soia si 3.500 de kilograme de rapita", povesteste fostul director. (Cristian Petru)

Insula, in cifre

Insula Mare a Brailei este cuprinsa intre bratele principale ale Dunarii, Macin si Cremenea, avand in medie 60 km lungime si 20 km latime. In urma lucrarilor de hidroameliorare, 94,6%, respectiv 68.130 hectare din suprafata Insulei reprezinta teren agricol, 2,9% (2.070 ha) teren ocupat de lucrari, 2% (1.420 ha) constructii si drumuri si 0,5% (380 ha) lacuri. Din 1966, dupa indiguirea Insulei, suprafata arabila era de numai 23.710 ha (34,8%), pentru ca in 1971 sa ajunga la 66.150 ha (97,1%). Intreaga suprafata irigata este de 7.084 ha si este protejata de un dig de 23,5 km. In Insula se gasesc si doua comune - Frecatei si Marasu - carora le revine o suprafata agricola de aproximativ 3.000 ha la o populatie de 5.000 de locuitori.

Vizite de lucru

Grigore Mocanu, primul director al IAS-ului, isi aminteste de vizita in Insula a lui Ceausescu, in 1968. "A fost prin Insula atat pe jos, la picior, cat si cu masina. M-a intrebat de ce am nevoie. Una dintre problemele mele cele mai mari era legate de oameni. Nu prea aveam specialisti, ca era greu in perioada respectiva sa pleci din locul in care primeai repartitia. I-am spus si am primit tot ce voiam." Ceausescu a mai fost in vizita in Insula Mare a Brailei si a trecut si cu elicopterul pe deasupra. Dar vizita din 1968 a fost cea care i-a ramas cel mai bine intiparita in memorie lui Grigore Mocanu.

 Plutonul de execuţie al Ceauşeştilor a fost constituit de Victor Athanasie Stănculescu înaintea procesului de la Târgovişte. Generalul a selectat trei dintre cei opt paraşutişti veniţi de la Boteni. E vorba de căpitanul Ionel Boeru, plutonierul Dorin Cârlan şi sergentul-major Octavian Gheorghiu.

Execuţia a fost făcută în grabă. Era tensiunea momentului, dar şi insistenţa cu care generalul Nicolae Militaru (de două zile ministru al Apărării Naţionale) suna de la Bucureşti, în timpul procesului, pe telefonul din biroul comandantului UM 01417 Târgovişte, colonelul Andrei Kemenici. Paraşutiştii, conduşi de căpitanul Boeru, i-au executat pe Ceauşeşti scurt, fără a aştepta o eventuală comandă de genul „Foc!”.

„Ai dat de dracu’, Leano!”

Drumul către zidul de execuţie a fost unul de groază pentru cei care aveau misiunea de a-i lichida pe Ceauşeşti. Paraşutiştii îşi făceau tot felul de probleme. „Trecusem de colţul clădirii. Priveam zidul din faţă care, deşi aflat la 20 de metri, era atât de departe. Eram într-o stare de surescitare maximă, încordat până la extenuare. Spaimă, mânie, nerăbdare, teama de a nu rata, chinul înaintării spre zid. Parcă mergeam la spânzurătoare. Parcă eu însumi eram condamnatul. Mă aşteptam să cadă cerul pe mine, să crape pământul, să fiu înghiţit. Nu vedeam decât zidul, zidul care parcă se clătina, parcă se depărta, parcă se prăbuşea. Trebuia să omor, iar gândul ăsta mă paraliza şi-mi era teamă să nu-mi cedeze nervii, să nu-mi explodeze inima, să nu-mi pierd minţile”, rememorează Ionel Boeru.

Un alt component al plutonului de execuţie, plutonierul Dorin Cârlan, se temea să nu fie chiar ei, paraşutiştii, ţintele. „Odată ieşiţi în curtea cazărmii, ne-am trezit cu sute de arme îndreptate spre noi. Mii de gloanţe puteau porni spre cei doi condamnaţi sau spre însoţitorii lor. Dar nu puteam da înapoi. Un soldat pe lângă care au trecut i-a spus Elenei cu ranchiună:«Ai dat de dracu’, Leano!»”.

În cartea După execuţie a nins, căpitanul Ionel Boeru îi povestea lui Viorel Domenico:„Când m-am apropiat de zid, am tresărit surprins. Deşi plecase în urma mea, deşi nu-l văzusem trecând pe lângă mine, sergentul-major Teodor Gheorghe mă aştepta acolo cu Elena. I l-am dat în primire şi pe Nicolae, m-am retras câţiva paşi înapoi, de-a-ndărătelea, şi i-am făcut semn să se retragă lateral. Nu mai aveam glas. Apoi am deschis focul”.

Printre ruinele si cenusa Imperiului Comunist UCIDEREA INDUSTRIEI GRELE DIN BRAILA.