EU

 

EU

 

IMB BRAILA

 

Primul director al IAS-ului

ATASAMENT. La 76 de ani, Grigore Mocanu nu vrea sa paraseasca Insula Mare a Brailei

A fost numit director al IAS Insula Mare a Brailei chiar daca nu a vrut. Dar, cum pofta vine mancand, nici macar acum, la 76 de ani, nu vrea sa stea departe de Insula. Grigore Mocanu a fost primul director al IAS- ului, numit la 17 mai 1967, ziua in care a fost semnat decretul de infiintare a Intreprinderii Agricole de Stat Insula Mare a Brailei. Lucrase din 1954, cand a terminat Facultatea de Agronomie din Iasi, in agricultura la mai multe SMT-uri. In vremea aceea, cresterea productiei de porumb era un obiectiv important. Ceausescu construise centre mari de crestere a animalelor, cu care voia sa cucereasca piata. Si animalele trebuiau hranite cu porumb. IAS a fost impartit in ferme, tragandu-se linii pe harta. Numele fermelor au fost date dupa vechile denumiri din zona sau dupa pasarile de balta. Sefii fermelor au fost alesi dintre oamenii care aveau cat de cat experienta. Dar nu foarte multa.

LUCRARI. "Insula era un vast santier. Se construise digul si trebuia scoasa apa din interior. Se pompau 50 de metri cubi pe secunda", isi aminteste Mocanu. Primul an a fost cum a fost, dar cel de-al doilea, 1968, a fost putin mai greu. Lucrarile de vara s-au facut cu 6.000 de zileri. 2.000 erau din Maramures, tot atatia din Suceava si inca 2.000 din Oltenia. Plus vreo 1.500 de rromi. Dar zilerii plecau toamna la casele lor si pentru recoltat ar fi trebuit sa vina 8.000 de soldati. Dar in august 1968, tancurile sovietice au pus capat "Primaverii de la Praga". "Ceausescu s-a temut in acel moment ca rusii vor veni si peste noi si atunci toata armata a fost concentrata pe Prut. Iar eu am ramas aici, fara nici un soldat. Aveam 31.000 de hectare de porumb, pe care nu puteam sa le recoltez. Nu ii puteam aduce nici pe zileri inapoi, ca nu aveam unde sa ii culc. Soldatii ar fi venit cu corturile si bucatariile lor. Noi nu aveam nimic", spune inginerul.

REZOLVARE. Atunci, Grigore Mocanu s-a dus la ministrul Agriculturii din acea vreme, Angelo Miculescu, pentru a-i cere ajutorul. "Miculescu a fost cel mai mare ministru al Agriculturii din perioada postbelica. Lucrase la o ferma din SUA ca grajdar, tractorist - de toate. Acolo a invatat agricultura si perfomanta in agricultura. El a fost cel care a adus complexele de crestere industriala a animalelor in Romania, cu care am cucerit apoi piata Europei de Vest", zice Grigore Mocanu. Miculescu l-a ajutat atunci, in 1968. I-a dat aprobarea pentru baraci, paturi, furculite si linguri pentru 6.000 de persoane. Zilerii insa nu voiau sa vina, sa isi paraseasca locuintele lor, in prag de toamna. Si le mai era si teama, atat celor din Maramures, cat si celor din Suceava ca vin rusii peste ei. De griji, de stres si din cauza problemelor, directorul Mocanu a albit foarte mult in acea perioada. Prima solutie pe care a gasit-o a fost aducerea rromilor. Dar acestia nu erau foarte seriosi. Nu stateau foarte mult. Daca zilerii veneau atat pentru bani, cat si pentru produsele pe care le primeau, tiganii veneau sa manance bine, stateau vreo doua saptamani si apoi plecau. Au inceput sa recolteze rromii si au inceput sa vina si zilerii. Pana la Craciun au reusit sa termine de adunat porumbul si l-au trecut dincolo de dig, pentru a fi mai usor de incarcat in slepuri si barje. Zilerii au plecat spre casele lor, rromii erau dusi de multa vreme, iar Mocanu avea nevoie de oameni pentru incarcarea slepurilor. "Mi-au dat atunci 800 de soldati si pana la 15 ianuarie totul era incarcat", povesteste fostul director. In anii urmatori, tot mai multe hectare au intrat in circuitul agricol. Au fost adusi specialisti, dar si utilaje asa ca nevoia de brate de munca a scazut.

TRASEU. La inceputul anilor ’70, Grigore Mocanu s-a despartit o vreme de Insula. A fost numit director general adjunct la Directia Generala pentru Agricultura Braila. Apoi, intre 1973 si 1985 a fost directorul trustului de IAS. Iar din 1985 si pana in 1989 a lucrat la Comitetul de Stat al Planificarii. Dupa Revolutie s-a pensionat, dar nu a vrut sa stea acasa. Asa ca s-a reintors la IAS Insula Mare a Brailei, unde este consilier tehnic. "In ultimii 15 ani am prins si perioade mai proaste, cand nu se investea nimic aici, dar si perioada asta, mai buna de cand Insula a fost concesionata de «TCE 3 Brazi». Anul trecut a fost un an foarte bun. Am depasit recordurile la toate culturile. S-au recoltat 9.150 de kilograme de boabe de porumb la hectar, 5.450 de kilograme de grau la hectar, 3.600 de kilograme de soia si 3.500 de kilograme de rapita", povesteste fostul director. (Cristian Petru)

Insula, in cifre

Insula Mare a Brailei este cuprinsa intre bratele principale ale Dunarii, Macin si Cremenea, avand in medie 60 km lungime si 20 km latime. In urma lucrarilor de hidroameliorare, 94,6%, respectiv 68.130 hectare din suprafata Insulei reprezinta teren agricol, 2,9% (2.070 ha) teren ocupat de lucrari, 2% (1.420 ha) constructii si drumuri si 0,5% (380 ha) lacuri. Din 1966, dupa indiguirea Insulei, suprafata arabila era de numai 23.710 ha (34,8%), pentru ca in 1971 sa ajunga la 66.150 ha (97,1%). Intreaga suprafata irigata este de 7.084 ha si este protejata de un dig de 23,5 km. In Insula se gasesc si doua comune - Frecatei si Marasu - carora le revine o suprafata agricola de aproximativ 3.000 ha la o populatie de 5.000 de locuitori.

Vizite de lucru

Grigore Mocanu, primul director al IAS-ului, isi aminteste de vizita in Insula a lui Ceausescu, in 1968. "A fost prin Insula atat pe jos, la picior, cat si cu masina. M-a intrebat de ce am nevoie. Una dintre problemele mele cele mai mari era legate de oameni. Nu prea aveam specialisti, ca era greu in perioada respectiva sa pleci din locul in care primeai repartitia. I-am spus si am primit tot ce voiam." Ceausescu a mai fost in vizita in Insula Mare a Brailei si a trecut si cu elicopterul pe deasupra. Dar vizita din 1968 a fost cea care i-a ramas cel mai bine intiparita in memorie lui Grigore Mocanu.

BANI BUNI

 

CELE 7 MINUNI COMUNISTE

Cele mai importante

şapte construcţii de pe vremea lui Ceauşescu 13 mai 2018, 04:10 deDaciana MitracheDevino fan Salvează în arhivă download pdf print article 0 (0 voturi) cuvinte cheie:valcea proiecte realizari comunism unic in lume constructii faraonice cultura civilizatie istorie arhitectura 13 comentarii 180 share Aboneaza-te la newsletter Abonare 1/16Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume De la Palatul Parlamentului la Canalul Dunăre Marea Neagră, de la Transfăgărăşan la Porţile de Fier, toate aceste construcţii şi multe altele ne-au făcut celebri în întreaga lume, deşi unele au fost duse la final cu importante sacrificii umane. Cele mai impresionante lucrări din România au fost executate în perioada regimului comunist, unele nefinalizate nici până în zilele noastr. Toate marile construcţii din România sunt o mărturie a unor ambiţii extraordinare, a unor proiectanţi şi constructori de geniu, dar mai ales a unor sacrificii umane greu de imaginat, al căror număr nu se va cunoaşte, probabil, niciodată.   Cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume   Casa Poporului sau Casa Republicii, cunoscută astăzi drept Palatul Parlamentului, este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil din lume.  Ca suprafaţă, cu cei 360.000 mp, este a doua din lume după Pentagon, şi prima din Europa.   Conform World Record Academy, este însă şi cea mai scumpă clădire administrativă şi cea mai grea clădire din lume. Ca şi volum, Wikipedia o situează pe locul III în lume după Cape Canaveral din Florida şi piramida Quetzalcoatl din Mexic.   Şi pentru că am pomenit de piramide să mai spunem că este cu puţin mai mare decât piramida lui Keops, motiv pentru care i s-a dat denumirea de construcţie faraonică.    Construită după forma de pătrat, cu laturile de 270 X 240 m – are o adâncime un pic mai mare decât înălţimea 92 m sub pământ faţă de 86 m înălţime. Practic, proiectul a fost gândit după forma unui cub: jumătate în afară, jumătate în interior, dar arhitectura este o mulţime de forme geometrice.   După cutremurul din 1977, Nicolae Ceauşescu a ordonat reconstruirea Bucureştiului. Concursul de proiecte care s-a întins pe mai mulţi ani, a fost câştigat de Ana Petrescu, care în ciuda vârstei, pe atunci avea doar 28 de ani, a fost numită arhitect - şef al unui proiect controversat la care şi-au adus contribuţia nu mai puţin de 700 de arhitecţi şi peste 20.000 de muncitori.   Abia în 1980 a început şantierul cu demolarea a peste 7 km din vechiul centru al Bucureştiului şi relocarea a nu mai puţin de 40.000 de oameni din această zonă.   Militarii în termen au fost forţaţi să facă lucrările, astfel reducându-se costurile cu munca la minim. Construcţia efectivă a clădirii a început în 1983/1984, iar în 1989, costurile clădirii erau estimate la 1,75 miliarde dolari, iar în 2006 la 4 miliarde de euro. Clădirea nu este finalizată nici după 34 de ani de la începerea construcţiei, fiind aduse o serie de modificări de-a lungul timpului, mai ales în subteran care nu au nimic din planul original.   Transfăgărăşan, cel mai impresionant drum din lume, cu cel mai lung tunel din ţară   Transfăgărăşan sau DN 7 C, unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, leagă Muntenia de Transilvania. A fost construit între 1970 – 1974, la cererea lui Nicolae Ceauşescu, pe care nu l-a interasat că erau mai multe treceri ale Carpaţilor Meridionali moştenite dinainte de regimul comunist pe care le putea moderniza. A vrut ceva ieşit din comun şi asta a şi obţinut.   Devenit un obiectiv turistic, drumul este deschis în totalitate doar din iunie până în octombrie, din cauza pericolului prezentat de zăpadă şi avalanşe.   Ca la toate marile lucrări, numărul celor care şi-au sacrificat viaţa pentru acest edificiu este învăluit în mister. În memoria lor, dar şi în cinstea tuturor celor care au muncit la Transfăgărăşan, la cota 1200 şi la cota 1600 au fost construite două monumente - Poarta Geniştilor şi Poarta Întâlnirilor.   Cei de la Top Gear îl consideră cel mai impresionant drum din lume. Aici regăsim cel mai lung tunel din ţară de 887 (875) m.   Canalul Dunăre - Marea Neagră, o investiţie ce va fi recuperată peste şase secole   Construcţia Canalului Dunăre – Marea Neagră a început în 1949 cu muncitori din rândul minorităţilor politice şi religioase, dar şi a deţinuţilor politici. A fost sistat 6 ani mai târziu şi reluat după două decenii având la bază un nou proiect, în 1976. A fost finalizat abia în 1984.     Este o construcţie pentru care s-au excavat peste 350 milioane metri cubi de pământ. Poarta Albă – Midia – Năvodari a întrecut 25 de milioane metri cubi Canalul Suez şi cu 140 de milioane - Canalul Panama.   Cu toate acestea este pe locul V în lume primul fiind ocupat de Panama.   Construirea a necesitat o investiţie de circa 2 miliarde de dolari, potrivit Wikipedia, 6 miliarde după alte surse. La început s-a vorbit despre recuperarea acestei investiţii în circa 50 de ani. Numai că exploatarea canalului aduce venituri anuale care se ridică la doar 3 milioane de euro, iar acest lucru presupune recuperarea investiţiei în minim 600 de ani.   Metroul din Bucureşti, peste reţeaua din Amesterdam sau Praga   Primele încercări de construcţie a unui metrou în Bucureşti, datează de mai bine de un secol, când se purtau negocieri cu o firmă nemţească pentru concesionarea construcţiilor liniilor de tramvai. Se întâmpla în 1909 - 1910. Propunerea a fost reluată două decenii mai târziu, când s-a discutat planul de sistematizare a Capitalei.   Zece ani mai târziu, între 1936 – 1940, când în Bucureşti au fost întreprinse ample lucrări de modernizare, s-a pus din nou problema metroului într-un oraş cu 1 milion de locuitori în care era absolut necesară preluarea fluxului de călători. Izbucnirea celui De-al Doilea Război Mondial a blocat din nou construcţia.   În 1952 se înfiinţează Institutul de Proiectare şi Direcţia Generală a Metroului din Bucureşti, ambele în subordinea Ministerului  Transporturilor. Studiile făcute sub influenţa şcolii sovietice recomandau pe lângă funcţia de transport şi pe cea de apărare – adică construcţia să fie şi adăpost în caz de război.    Dar adâncimile necesare, între 20 şi 40 de metri, implicau costuri mult prea mari, aşa că proiectul a fost amânat din nou.    Abia în 1972, 30 de specialişti din diverse domenii, uniţi într-un colectiv de proiectare, au început să-şi pună ideile pe hârtie, iar trei ani mai târziu s-a demarat construcţia propriu-zisă. Prima linie, M 1 s-a inaugurat în 1979, pe o lugime de 9 km. Avea şase staţii, între Timpuri Noi şi Semănătoarea.   Actuala reţea din Bucureşti o depăşeşte pe cea din Amsterdam, Praga sau Budapesta. Primele planuri ale metroului există din 1938, de pe vremea Regelui Carol al II-lea, şi tot de pe atunci se vorbea despre o viitoare Casă a Deputaţilor, actual Palat al Parlamentului.    Barajul Vidraru şi misterul cătunului de pe fundul lacului   În 1961 s-a început construcţia Barajului Vidraru în paralel cu Hidrocentrala de pe Argeş. Prima benă cu beton a fost coborâtă 180 de metri pe cabluri. Turnarea betoanelor s-a făcut în cofraje metalice, pentru obţinerea unei productivităţi superioare cu 20% faţă de metoda clasică.   Lucrările s-au terminat chiar mai devreme decât se prevăzuse iniţial. În 1965 barajul este umplut cu apă.    Se naşte astfel lacul de acumulare Vidraru între Munţii Ghiţu şi Frunţii. La vremea acea era al optelea din Europa şi pe locul 20 în lume ca înălţime.    Pe fundul lacului Vidraru se află un fost cătun. Localnicii susţin că atunci când nivelul apelor este scăzut, se mai poate zări turla bisericii din sat. Printre clădirile inundate se afla şi o proprietate a Brătienilor.    Hidrocentrala Porţile de Fier, cea mai mare amenajare hidroenergetică de pe Dunăre   Cea mai mare construcţie hidroenergetică de pe Dunăre dar şi din ţară, Porţile de Fier sunt una din cele mai mari lucrări de acest gen din Europa. În 1964 începea construcţia amenajării şi a fost finalizată 8 ani mai târziu, în 1972.    La inaugurare şantierului au participat Gheorghe Gheorghiu Dej şi Tito, fiind  prima colaborare dintre România şi Serbia - Iugoslavia pe atunci. Iar la inaugurarea amenajării, în locul lui Dej a venit Ceauşescu.   A fost cel mai ambiţios proiect de exploatare al potenţialului hidro al Dunării, dar şi de îmbunătăţire a navigaţiei şi de control al inundaţiilor. Pentru construcţia lui s-au folosit tehnologii unicat la acea vreme în Europa, salariile constructorilor fiind şi ele pe măsura proiectului.    Mii de oameni au fost strămutaţi, vehea Orşovă se află şi acum sub apele Dunării   Casa Radio, eterna poveste   O clădire neterminată din Bucureşti, situată în apropierea Palatului Cotroceni, pe malul râului Dâmboviţa este Casa Radio care la vremea când a început să fie construită, în 1986, se dorea a fi sora cea mică a Casei Poporului. În 89 a fost inaugurată deşi nu era finalizată decât faţada. De ani de zile, presa atrage atenţia asupra jafului continuu comis de-a lungul timpului aici.    Urma să găzduiască Muzeul Naţional de Istorie al României, de fapt Muzeul Partidului Comunist. În prezent este unul din cele mai mari proiecte imobiliare propuse spre devoltare din Bucureşti. Se vorbea şi se vorbeşte despre transformarea sa în cel mai mare mall, dar proprietarii, israelienii de la Plaza Centers care deţin 75% din acţiuni susţin s-au împotmolit la stadiul obţinerii autorizaţiilor, din cauza proiectelor mult prea ambiţioase pe care le au investitorii şi care nu corespundeau cu arhitectura Bucureştiului. 

Citeste mai mult: adev.ro/pbe82f